Astăzi este o zi în care mi-am dat timp. Astăzi mi-am luat liber de la grădiniţă. Mi-am adus aminte că dincolo de toate sunt cea mai importantă fiinţă din viaţa mea şi dacă nu mă prioritizez eu, apăi cine… Şi da, am dormit până târziu, am terminat o carte de citit, am scris de mână în agenda mea, am vorbit cu o prietenă bună, am privit florile, am mâncat încet şi am simţit gustul mâncării, am ascultat corpul şi i-am răspuns nevoilor lui. Mi-am sărbătorit astăzi feminitatea şi am trăit fix aşa cum merită orice femeie din lumea asta. Când a ajuns bărbatul acasă, m-a găsit toată o lumină. L-am văzut.

Am putut să îi spun „mulţumesc” pentru lucruri simple. Îl rugasem să îmi cumpere nişte iaurt grecesc. A venit cu două variante ca să fie sigur că-i femeia fericită. Am mâncat din iaurt şi i-am spus „mulţumesc” cu toată inima mea. Şi da, am mâncat cu o bucurie de nu pot să o pun în cuvinte. Am mâncat odihnită şi mulţumită, iar mai apoi am putut să îi zic „mulţumesc” plină de lumină. Îmi luase un iaurt la care mă tot uităm, dar credeam că este prea scump pentru buzunarele mele. A venit bărbatul cu iaurtul acasă şi am mâncat ca o regină. Odihnită fiind am putut să dau o semnificaţie măreaţă unui act simplu. Da, bărbaţii ne deschid lumea către bogăţie… pe toate planurile.

Acum că am mintea limpede, am zis să mă aşez să scriu. A tot venit un gând la poarta inimii şi am zis să îi deschid uşa larg. Bărbaţii ne deschid lumea către bogăţie lină, dumnezeiască.

De multe ori am simţit că feminitatea unei femei izvorăşte din ea, dar străluceşte în prezenţa unui bărbat. Este ca şi când două lumi complementare se întâlnesc şi se luminează reciproc. Te văd, spune bărbatul. Te văd, spune femeie. Şi iaca aşa, lumea devine un loc mai sfânt.

Observ o tendinţă generală în lumea femeilor. Suntem încurajate la putere, dar nu la împuternicire. O femeie puternică, are putere, dar nu-i mereu puterea de care are nevoie ca să lumineze. Suntem noi împuternicite când avem puterea asta? Apăi eu nu cred? Cred din inimă că femeia are o lumină care nu se lasă văzută atunci când lupta-i mai mare decât lumina. Lumina unei femei vine din prezenţă. Lumina unei femei vine din mâinile ei care au vreme să frământe o pâine pentru familia ei şi să presare deasupra o rugăciune. Lumina unei femei vine din momentul în care tace şi nu simte să îşi argumenteze la nesfârşit părerea grăită în linişte. Lumina unei femei vine din credinţă pe care o are ca lucrurile merg de fiecare dată în direcţia potrivită, chiar dacă sunt zile în care habar nu are încotro vrea viaţa să o poarte. Lumina unei femei vine din creaţia ei. Lumina unei femei vine din iubirea pe care o dăruieşte fără să se sleiască pe sine. Lumina unei femei vine în clipa în care face dragoste cu bărbatul ei şi i se dăruieşte ca şi când ar fi în fiecare zi prima oară. Lumina unei femei vine când vorbeşte la timp, dar ştie să şi tacă la timp. Lumina unei femei vine din cum alege să îşi privească bărbatul şi să se lase privită.

Trăim nişte vremuri în care femeia este încurajată la putere. Un soi de putere care nu ne face bine. Suntem des încurajate să îi spunem bărbatului ce ne deranjează, să verbalizam, să ne cerem drepturile, să fim vocale şi puternice. Dar la ce bun? Oare nu cumva puterea a fost percepută greşit? Oare cum ar fi viaţa dacă aş alege când este timpul să vorbesc şi când este clipa să tac? Femeile sunt încurajate să divorţeze prea repede. Oare divorţul ne rezolvă interioarele? Nu cred. Camere din interior vor cere mereu o curăţenie. Şi nu o să putem să divorţăm la nesfârşit. O să fie nevoie ca la un moment dat să ne suflecăm mânecile, să ne luăm bărbatul de mână, să intrăm în casa sufletelor, să începem curăţenia şi să construim ÎMPREUNĂ. Şi da, în timpul construcţiei să fim conştiente că şi noi avem greşeli, limitări, frici, etc. Şi da, să fim conştiente că uneori bărbatul ne ajuta să vedem cu adevărat ce noi nu vrem să vedem. Şi da, astfel, întâlnirea dintre bărbatul şi femeia lui este o binecuvântare care construieşte un ÎMPREUNĂ binecuvântat.

Trăim vremuri în care femeia este încurajată să concureze cu bărbatul. Sunt multe femei în companii care se luptă pentru poziţii în organizaţie cot la cot cu bărbaţii. Şi tot ce zic nu vine pentru că eu nu lupt. Lupt şi eu. Lupt şi îmi dau seama că nu aş scrie despre toate astea, dacă nu ar fi şi despre mine.

Tot noi trăim vremuri în care putem alege. Şi da, o să mă uit la alegerea asta legată de cât şi cum vorbesc. O să vă spun că am auzit de curând un sfat care m-a scos din lumea mea… şi apoi m-a adus mai aproape de lumea mea. „ Când vezi că este rost de ceartă între tine şi bărbatul tău… pune fermoar la gură”. Să vă spun cum a ieşit „femeie puternică” din mine în primele secunde în care am auzit asta? Mă şi gândeam… De ce să pun eu fermoar la gură? Trebuie să-i spun ce am pe suflet. Trebuie să ştie ce mă deranjează…Cum se vor schimba lucrurile dacă nu comunicăm? Ioi câte argumente aveam ca să respind ideea. Şi pentru că venea de la un om care ştiu că îmi vrea binele, am mai stat puţin şi am mai zăbovit asupra acestei idei.

Acum, cu mintea odihnită spun aşa. „Da, este măreţ să îţi pui fermoar la gură în unele momente”. Şi da, îţi aud vocea din minte. Ştiu că şi ţie îţi vine să respingi ideea. Mai stai o lecuţă. Poate, poate, devine o idee dăruitoare. Zău că nici eu nu i-am dat vreo şansă, dar na… omul cât trăieşte, învaţa!

Am terminat de citit o carte genială în care se vorbeşte despre copilul umbră şi copilul lumină. Şi da, acţionăm de mii de ori sub influenţa copilului umbră din interioarele noastre. Şi da, sunt şi eu acolo de mii de ori când mă aşez la vorbă cu bărbatul meu. Mă ating lucruri pe care dacă le-aş trece o lecuţă prin filtrul gândirii, prin filtrul adultului lumină, nu ar avea de ce să mă atingă. Păţeşti oare şi tu asta uneori?

Hai să vă zic cât de mişto este viaţa cu „fermoar la gură” şi cât de înfloritoare poate să fie o relaţie când avem un asemenea gând putere la îndemână. Este o viaţă în care îmi dau timp să aleg când să vorbesc şi când să tac. Este o viaţă în care aleg cu cine vreau să dansez până la sfârşitul vieţii mele aici.

Vă invit că la următoarea interacţiune conflictuală… aoleu, ce expresie… „cearta” se spune mai femeie. Bun. Reluăm. Vă invit că la următoarea ceartă, să experimentaţi „fermoarul la gură”. Şi da, asta nu scade din putere ci creşte din lumină. Cum aşa? Uite chiar aşa. Alegi să taci când tu şi bărbatul tău sunteţi nervoşi. Oricum, ce iese pe gura când suntem nervoşi… nu-i chiar luminos. Şi din cuvintele întuneric nu avem cum să dăm drumul la lumină. Am ales de câteva ori să pun fermoar la gură în astfel de momente. M-am retras. I-am spus „ Te rog să ne oprim acum!” şi opriţi am fost. Şi dacă nu s-a oprit el, m-am oprit eu. Am tăcut la timp. Şi da, asta nu înseamă că nu reluăm discuţia. O reluăm. Dar o reluăm când se linişteşte întunericul şi putem să vorbim pe lumină, pe curat. Când vorbim pe curat, pe lumină, putem să surprindem exact realitatea, să venim cu propuneri, să ne oferim ajutorul pentru a rezolva o posibilă problemă şi să fim oameni unul cu celălalt. Cumva, avem vreme să ne amintim că vrem amândoi binele suprem.

În familie, există şi certuri. Dar până şi acestea sunt o alegere. Uneori, mi-e greu să cred că totul e alegere. Uneori, mă ia valul şi zic că nu-i chiar totul alegere. Că s-a întâmplat ceva pentru care eu nu am contribuit. Că pur şi simplu m-a prins ceartă la mijloc. Să zicem că-i adevărat. Vine bărbatul acasă încărcat de pe la treburile lui şi se ia de lucrurile mici. Dacă încep să îi reproşez şi eu lucruri… unde ajungem? La lumina nici vorbă. Şi nu ştiu dacă voi aţi păţit, dar eu am uneori senzaţia că cearta începe dintr-un punct şi apoi ne învăluie în aşa hal încât uităm de unde am pornit. „Fermoarul la gură” opreşte furtuna. Lasă să fie o ploaie mică. Şi a doua zi, după răsăritul soarelui, mă pot aşeza cu bărbatul meu să vedem ce a fost cu el/ cu noi cu o seară înainte. Şi da, dacă am deschidere să îl ascult cu adevărat, se simte şi el în siguranţă să îmi vorbească plenar. Şi din acea clipă, se naşte un alt soi de lumină, O lumină care hrăneşte cuplul. O lumină din care ne dăm seama că suntem oameni, greşim, dar dincolo de toate ne iubim şi alegem să construim împreună.

Fermoarul la gură merge şi atunci când îţi vine să îi zici tu, să îl pui tu la punct, să îl înveţi minte 🙂 Apăi merită? Eu, femeia bărbatului meu nu sunt aici pe pament să îl pun la punct, să îi demonstrez că sunt mai tare în argumentări, că sunt eu mai deşteaptă şi îi arăt eu lui cum stau lucrurile. Eu, femeia bărbatului meu sunt aici ca să înfloresc iubirea. Iar iubirea dintre femeia şi bărbatul ei se naşte din conectare. Nu pot să fiu conectată la bărbatul meu, dar să simt nevoia să îi tot reproşez lucruri.

Fermoarul la gură merge când sunt obosită. Când sunt obosită, mă pot atinge repede tot felul de lucruri mărunte. Un cuvânt nevinovat, naşte o întreagă poveste interioară. Şi atunci, din energia aia rănită, pot să spun lucruri pe care nici eu nu vreau să le scot pe gură. Căci na, tot ce scot pe gură, mă răneşte în primul rând pe mine. Cuvintele ieşite din mine, dau prima oară de mine şi apoi de ceilalţi.

Şi iaca aşa, câteva idei în care fermoarul acesta este tare bun. Pentru mine, a deschis o lume. Şi a deschis-o doar pentru că am ales să testez. Şi să nu credeţi că mi-e uşor şi merge de fiecare dată. Uneori, am timp să îmi dau seama că am dreptul să aleg dacă este luminos să vorbesc, sau tăcerea aduce mai multă lumină decât vorba. Alteori, mă prinde vârtejul şi mă duc spre conflict fără să îmi dau seama că am şansa să aleg. E ca şi când s-a apăsat butonul de conflict şi trebuie să consum bateria ca să mă opresc. Şi da, e dureros când se întâmplă aşa. Dar viaţa se întâmplă în întuneric şi lumină.

Vă îmbrăţişez cu drag. Şi da, trăim în vremuri în care ne sunt testate alegerile. Ups 🙂 Adică-i responsabilitatea mea pentru ce trăiesc? Ohooo. Cam da. Hai că-i mişto viaţa în care suntem responsabili pentru alegerile „pe care punem mâna”.

Toate fotografiile din articol sunt creaţia lui Cosmin Georgescu