În căsuţa mea s-a făcut linişte. A fost un weekend lin. Am avut vreme să gătesc, să mă tolănesc pe iarbă, să aţipesc la soare şi să mă trezesc fără alarmă. Era 11 şi eu abia făceam ochi. În tot corpul simţeam o linişte divină. Ioi, ce bine mi-e în corp. Şi da, câte binecuvântări se tot aşează lin în viaţa mea.

Am un gând şi simt să îl trimit la zbor în lume. Ştii cum sunt gândurile trimise la zbor în lume? Eu cred că sunt gânduri care se aşează lin lângă noi, stau ce stau în prezenţa noastră şi de nu avem nevoie de ele, gândurile pleacă mai departe în cea mai mare linişte. Nu trântesc uşa după ele şi nici nu ne trag la răspundere că nu putem să auzim gândul care tocmai ce ne-a stat alături. Cred că zilnic mii de astfel de gânduri ne vizitează. Dragele de gânduri se aşează lângă noi, ne stau în prezenţă şi de vrem să le auzim, ele abia aşteaptă să se facă grăite. De nu-i vremea lor, ele pleacă şi merg până când întâlnesc un om pentru care este vremea să audă un gând. Şi da, nu-i greşit să lăsăm gândurile să plece de lângă noi, cum nu-i greşit nici să le dăm ascultare. Fiecare gând la vremea lui.

Lângă mine s-a aşezat de câteva ore un gând. A avut răbdare. Am avut de împachetat nişte rufe. El a stat lângă mine. Am spălat un maldăr de vase. Gândul nici vorbă să se dea dus. Pun şi nişte carne la grătar. Mă uit la gând şi pare cel mai răbdător gând trimis la zbor. Stă lângă mine răbdător. Trebăluiesc ce trebăluiesc şi apoi mă opresc. Îl privesc şi îi spun că sunt gata să îl primesc. Mă priveşte şi el şi ca orice gând trimis la zbor… tăce pentru început. Vrea să vadă de am şi eu răbdare cu el… că na, el a tot avut cu mine. Tăce şi mă priveşte. Parcă vrea să se convingă că sunt gata să îl primesc. Că na, doar nu îşi răceşte gura dacă eu nu sunt cu adevărat pregătită să îl primesc. De vorbe, gândul nostru este satul. Vrea să vadă dacă eu chiar sunt aici pregătită să îl primesc.Vorba părintelui Papacioc „Nu a zice, ci a mişca, înseamnă a ajunge” şi „ Nu contează să te grăbeşti ci să pleci la timp”.

După o pauză lungă, dragul de gând începe să grăiască. Draga mea, aş vrea să ştii că eşti mereu pe drumul cel bun. Şi da, orice porneşte din inimă ajunge tot în inimă. În ultima vreme am fost lângă mulţi oameni care au multe daruri, dar stau şi se gândesc „ Cine sunt eu să dăruiesc lucrurile astea?”. Eu, gândul ăsta trimis la zbor în lume vreau să îţi spun că „ Ai dreptul ca pe fiecare zi să faci măcar cu 1% mai mult pentru visul tău”.

Stau şi mă uit la el. Dar stai. Eu am mai auzit de treaba asta cu schimbări cu 1%. Am citit de curând cartea aia cu Atomic Habits şi acolo zicea ceva că ar fi măreţ să facem schimbări de 1%, dar să avem consecvenţă.

Gândul mă priveşte şi îmi zice direct: Apăi, eu ştiu că tu ai citit şi că ai şi subliniat acele rânduri… Dar le-ai băgat cu adevărat în seamă? Că multe citeşti şi îţi plac, dar până să le aduci în realitate este cale lungă.

Stau şi mă uit la gând. Mă cam enervează. Păi normal că mă enervează. Doar îmi vrea binele şi îmi mai vorbeşte şi pe şleau. Uneori, aşa se întâmplă. Când un gând îmi vrea binele, la început îl resping ca abia mai apoi să îl îmbrăţişez cu totul.

Gândul mă mângâie pe umăr şi îmi spune: Eşti în siguranţă. Sunt aici să îţi fiu de ajutor. Îţi vreau binele cel mai măreţ.

Respir. Respir şi sunt gata să primesc.

Am văzut în ultima vreme foarte mulţi oameni care au visuri măreţe. Sunteţi mulţi, iar dacă fiecare vis măreţ ar intra în realitate, lumea asta ar fi cu siguranţă un loc mai bun de trăit. Vă văd. Sunteţi minunaţi. Aveţi multe daruri de pun în lume, dar lumea nu o să bată la uşa voastră să vă întrebe: Auzi, tu ce dar ai? Eu vreau să ştiu de darul tău? Tu, om drag ai dreptul să ieşi din casă şi să îţi iei şi darurile tale peste tot pe unde mergi.

Bun. Hai că-i târziu şi nu mai merge să prelungesc vorba. Îţi zic direct. Fiecare om din lumea asta la un moment dat vrea să facă o schimbare sau are un vis pe care vrea să îl aducă în lume. Stai în linişte şi vezi ce vrei cu adevărat. Scrie de simţi, Dar stai în dărnicie şi scrie detaliat visul tău. Apoi respiră adânc şi pune întrebarea: Ce pot face eu pentru visul acesta al meu? Ce pot face eu pentru schimbarea aceasta pe care vreau să o aduc în lume? Şi da, nu te apuca să te convingi că dacă vrei să slăbeşti o să mergi zilnic la sală de aici înainte( dacă până acum nu ai trecut pe la sală deloc). Rămâi rezonabil faţă de tine şi faţă de visul tău? Stai în linişte şi vezi care ar fi acel 1% pe care ai putea să-l faci pentru tine. Poate să mergi săptămâna asta de două ori la sală şi să faci încă două plimbări pe jos în parcul preferat. Să îţi păstrezi promisiunea faţă de tine, iar săptămâna viitoare să vezi ce poţi să adaugi. Şi uite aşa, 1% săptămâna asta, 1% săptămâna următoare… să te conduci către ceea ce este cel mai potrivit pentru tine.

Ieşi de pe facebook de simţi. Închide telefonul. Stai cu ochii pe tavan. Stai în linişte. Nu butona. Nu cauta. Nu te uite la alţii. Stai cu tine, om drag. Ce nutreşti în interioarele tale? Dacă ai avea tot timpul din lume ce ai vrea să faci? Dacă ai ştii că eşti iubit, cum ai vrea să îţi trăieşti zilele? Ce vis ai şi îţi spui că nu ai timp de el? Ce faci cu aşa plăcere că ai putea să faci acel lucru zi şi noapte? Ce te face fericit? Care-i proiectul acela pe care îţi doreşti din inimă să îl aduci în lume, dar ţi-e frică? Ce poţi face pentru tine? Aşa, o schimbare cu 1% în această săptămână.

Încep să îi zic gândului: Dragul meu gând, îţi zic că iubesc creaţia. De fiecare dată când meşteresc ceva, simt că sunt mână în mână cu Dumnezeu. Mi-e bine. Simt sănătate în tot corpul. Simt cum respiraţia mi-e mai lină şi cum fiecare colţişor din fiinţa mea este sănătos. Creaţia îmi dă parcă ani de viaţă. Şi da, sunt multe zile în care vin de la grădiniţă extrem de obosită. Şi acolo-i creaţie, nu zic nu, dar sunt zile în care aş vrea să scriu un articol sau să pictez la întâmplare un tablou. Şi vin acasă, mănânc şi după dacă mă aşez în pat, adorm instant ca un pui de găină. Mă trezesc, mă spăl şi adorm iar. Mă trezesc apoi cu dor de creaţie. Zic că în următoarea zi o să fac ceva pentru mine. Când ajung acasă intru pe facebook şi  nici nu ştiu când zboară o oră. Apare gând de creaţie, dar energie nu mai am.

Iubesc să scriu. Când scriu mă simt mână în mână cu Dumnezeu. De multe ori am senzaţia că nu sunt eu cea care scrie. Aud şi scriu ce aud. Mă pun în slujba cuvintelor şi ele ştiu mai bine în ce ordine să vină. Intru uşor într-o curgere divină. Simt cum întreaga fiinţă se relaxează. Simt cum un soi de iubire nobilă mă înconjoară. Mi-e bine. Sunt bine.

Iubesc să aduc oamenii împreună. Când meşteresc treasure hunt-ul simt cum toată iubirea se ghemuieşte în sufletul meu. Fiecare cadou călător se aşează în linişte lângă mine. Dacă simt ca o anumită experienţă este potrivită pentru oamenii care acceptă să vină în călătorie, habar n-am cum…dar apar oamenii potriviţi şi toate se aşează lin.  Totul este o curgere. Cu normalitate şi naturaleţe aleg locuri, aleg drumuri. aleg trăiri… iar mai apoi ele se asează într-o curgere măreaţă.

Gândul mă priveşte cu blândeţe. Bun. Şi ce poţi face pentru tine şi pentru toate momentele astea în care te simţi mână în mână cu Dumnezeu? Te rog să îţi spui ţie şi să le spui şi oamenilor dragi pe care îi întâlneşti: Vă rog să vă lăsaţi visurile să înflorească. Vă rog din inimă să vă dăruiţi timp de înălţare. Meriţi, omule drag să te întorci de la job şi să începi cu tine. Da, ce pot eu să fac pentru mine şi visul meu? 1%. Nu mai mult. Şi da, schimbare cu schimbare o să ducă la o realitate măreaţă.

Am început să plâng. Mi-e frică, i-am spus gândului.  M-am ghemuit şi am plâns. Îmi vreau binele, dar uneori mi-e frică să îmi fac bine. Gândul se face că uită că trebuia să plece de multă vreme şi rămâne lângă mine. Mă ţine în braţe şi tace. Mi-e alături. Plâng şi iar plâng. Gândul rămâne lângă mine.

Apoi, din plânsul acela, mă ridic şi încep să scriu. Scriu tot ce iubesc. Scriu lucrurile pe care le vreau în viaţa mea. Scriu şi îmi dăruiesc un soi de lumină, o lumină pe care o simţeam, dar pe care nu aveam curajul să o aştern pe hârtie. Îmi scriu visurile. Îmi scriu proiectele. Şi da. Sunt darnică.  Cât scriu, gândul de lângă mine îmi mai grăieşte din când în când „ Eşti iubită”. Simt că gândul ăsta aduce la suprafaţă o viaţă nouă. Încep să scriu ce ar reprezenta schimbări de 1%. Nu mă arunc departe ci îmi stau aproape. Gândul mă roagă să te chem şi pe tine lângă noi. Vrei?